În limbile străvechi (latină, greacă, slavă), nu erau folosite simboluri special create pentru a scrie numere, ci litere ale alfabetului. De regulă, acestea nu se deosebeau de abrevieri și cuvinte, dar uneori li se adăugau decorațiuni speciale. Cifrele romane nu au astfel de decorațiuni.
Instrucțiuni
Pasul 1
Pentru a desemna o unitate în sistemul numerelor romane, se folosește litera mare „I” (citiți „I”, analog în engleză - „Ai”). Numerele 2 și 3 sunt desemnate prin numărul corespunzător de litere „I”: II, III. Numerele sunt scrise fără ghilimele.
Pasul 2
Numărul 5 este notat cu litera latină „V”. Numărul 4 este desemnat ca o combinație de litere: IV. În caz contrar, puteți citi acest număr astfel: unul mai puțin de cinci. Numerele de la șase la opt sunt descrise ca litera „V” și numărul corespunzător de „I” din dreapta (de la unu la trei).
Pasul 3
Zece sunt desemnate prin litera „X”. Nouă se obține atribuind litera „I” la stânga. De la unsprezece la nouăsprezece numere sunt scrise în același mod ca în primele zece, dar litera „X” este atribuită în stânga.
Pasul 4
Numărul 50 este desemnat cu numărul „L”. Adăugând un „X” la stânga sau la dreapta, obțineți 40 sau respectiv 60. X-uri suplimentare din dreapta dau numerele 70 și 80.
Pasul 5
Sute până la trei sute sunt desemnate prin litera „C”, cinci sute - cu „D”. Prin atribuirea literei care indică cifra inferioară la stânga sau la dreapta, veți obține un număr unu, zece, respectiv o sută mai puțin sau mai mult.
Pasul 6
O mie este desemnată prin litera „M”. O repetare dublă sau triplă a literelor denotă numărul corespunzător de mii. De exemplu, 2011 va fi desemnat ca MMXI.
Pasul 7
O listă completă de numere și combinațiile lor corespunzătoare de litere este prezentată în ilustrație. Folosiți literele corespunzătoare ale alfabetului latin pentru cifre.
